PESTE 4.000 DE ELEVI AU SIMULAT EVALUAREA NAȚIONALĂ ÎN MEHEDINȚI

Elevii din clasele a șaptea și a opta au dat piept astăzi cu primul examen mai serios din viața lor. Școlarii au susținut simularea Evaluării Naționale. Primul examen a fost la limba și literatura română.

Școlarii claselor a șaptea și a opta din Mehedinți au sustinut simularea evaluării naționale la limba română. În întreg județul au fost înscriși la aceste simulări 4.377 de elevi din clasele a șaptea și a opta. Dintrea aceștia, s-au prezentat efectiv 4.117.  Nu au fost cazuri de boicotare a acestor examene.

Conform Ministerului Educației, subiectele de la simulări sunt concepute în așa fel încât să valorifice capacitatea elevilor de a se exprima pe temele din programa de examen, parcurse până la această dată.

Corectarea lucrărilor de la Simulare Evaluare 2019 va fi realizată, în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori, de regulă, din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea.

Rezultatele obținute vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral.  Marți, 12 martie 2019, urmează proba la matematica, iar miercuri, 13 martie 2019, proba la limba maternă. Rezultatle vor fi afișate în data de 22 martie.

Articolul precedentZDOB ȘI ZDUB, BUG MAFIA, VOLTAJ ȘI ANDRA, LA ZILELE SEVERINULUI
Articolul următorUn parc din Severin, iluminat cu corpuri fotovoltaice