Din cauza vântului puternic, un nor de praf s-a ridicat miercuri după-amiază din depozitul de cenuşă şi zgură al Termocentralei de la Halânga şi amenință să acopere mai multe localități din vecinătate.

Sunt afectaţi localnicii din satul Halânga, dar este îngreunat şi traficul pe şoseaua naţională care leagă municipiul Drobeta Turnu Severin de Târgu Jiu. Conducătorii auto sunt  nevoiţi să reducă viteza din cauza vizibilităţii reduse.

Există riscul ca norul de praf să ajungă şi în satele învecinate, Răscoleşti, Dudaşul Cerneţiului, Cerneţi şi Piatra Albă, aşa cum se întâmplă ori de câte ori bate vântul puternic.

Depozitul de zgură al Termocentralei reprezintă o mare problemă de mediu în Mehedinţi, aici trebuind să se realizeze o investiţie majoră de stopare a poluării. Între timp, activitatea la Termocentrală s-a închis, iar modul cum s-a derulat această investiţie este verificat de oamenii legii.

Cât timp a funcționat termocentrala de la Halânga, Garda de Mediu a amendat RAAN de 12 ori în perioada 2009 – 2015, pentru diferite nereguli, inclusiv pentru poluarea cu cenușă de la depozit. Ultima amendă pentru poluarea cu cenușă de la depozitul de zgură a fost dată pe 15 iulie 2013 și a fost în cuantum de 50.000 de lei.

Spulberarea cenuşii din depozit putea fi eliminată abia după circa 1,5-2 ani dacă acea instalaţie de şlam dens ar fi fost pusă în funcţiune, adică perioada necesară pentru acoperirea completă a suprafeţei depozitului de circa 150 de hectare cu zgură şi cenuşă în şlam dens.

 

Articolul precedentDeputatul PNL Virgil Popescu despre legea offshore: “Pentru PNL predictibilitatea și stabilitatea nu este negociabilă”
Articolul următorCIRC CU JIGNIRI ÎN CONSILIUL JUDEȚEAN MEHEDINȚI