Pompierii mehedințeni, pregătiți să intervină. Conform Administrației Naționale de Meteorologie, începând de astăzi, 09 decembrie, ora 17.00, zona de munte a județului Mehedinți se va afla sub atenționare Cod Galben, valabilă până vineri, 11 decembrie, ora 15.00. 

În intervalul menționat, se preconizează ninsori abundente, strat consistent de zăpadă, intensificări ale vântului și viscol, în special la altitudini mari. 

„În cazul manifestării fenomenelor meteorologice prognozate, facem apel la cetățeni să evite pornirea la drum, iar dacă deplasarea este absolut necesară, să se informeze dacă pe traseul ales nu sunt drumuri blocate. De asemenea, să se asigure că sistemul de încălzire al autoturismului funcționează, iar autovehiculul este echipat corespunzător pentru circulația în condiții de iarnă. În situația în care, din cauza căderilor masive de zăpadă, autovehiculele rămân blocate în afara localităţii, rugăm cetățenii să tragă autoturismul pe partea dreaptă a drumului, în afara părţii carosabile, cu luminile de avarie pornite și să apeleze numărul unic de urgență 112 pentru a indica locul de blocare. Totodată, să pornească motorul şi sistemul de încălzire, câte 10 minute la fiecare oră, pentru menţinerea căldurii în interior, cu asigurarea ventilaţiei pe timpul funcţionării motorului autovehiculului prin deschiderea uşoară a unui geam și să cureţe zăpada de pe ţeava de eşapament. Pentru a fi localizaţi de către echipajele de intervenţie, pe timpul nopţii, să  pornească lumina din interiorul autovehiculului.” – ISU Mehedinți

Sursa: Realitatea de Mehedinti

Articolul precedentOrașe sufocate de gunoaie în toată țara! Romprest, implicată în mai multe scandaluri. Care este motivul rezilierii contractelor
Articolul următor2020|Lista noilor parlamentari PNL