Prefectul de Mehedinți solicită convocarea membrilor CJ pentru adoptarea unui nou buget

Prefectul Cristinel Pavel solicită convocarea, în ședință extraordinară, a membrilor Consiliului Județean Mehedinți, pentru adoptarea unui nou buget propriu al județului, care să țină cont de aspectele de netemeinicie și nelegalitate invocate în cererea de chemare în judecată.

”Pentru gestionarea acestei situații veți lua în considerație ca un prim aspect obligativitatea asigurării cheltuielilor de funcționare ale tuturor instituțiilor subordonate, cel puțin până la rectificarea bugetară prin raportare la necesitățile stringente ale acestora”, spune prefectul Cristinel Pavel.

Prefectul județului Mehedinți, Cristinel Pavel, a atacat în instanța de contencios administrativ Hotărârea nr. 18/18.02.2020 a Consiliului Județean Mehedinți privind aprobarea bugetului propriu al județului.

În urma exercitării controlului legalității actelor administrative, prefectul județului Mehedinți a constatat faptul că această hotărâre a fost adoptată netemeinic, nelegal și fără a ține seama de exigențele asigurării cheltuielilor de funcționare a subordonatelor Consiliului Județean Mehedinți. Consiliul Județean Mehedinți nu a respectat prevederile legale în vigoare la adoptarea proiectului de buget pe anul 2020, în sensul de a aloca de la bugetul propriu al județului Mehedinți, pe lângă suma de 10.539 mii lei primită de la bugetul de stat, sumele necesare pentru asigurarea funcționării DGASPC Mehedinți, aflată în directa coordonare și subordonare a Consiliului Județean Mehedinți.

 

Articolul precedentFinanțele Publice Mehedinți sistează alimentarea cu fonduri către Consiliul Județean Mehedinți
Articolul următorMicrocentrala cu alimentare pe gaze naturale a fost pusă în funcțiune