PREOTUL MORT ÎN CROAȚIA, CONDUS PE ULTIMUL DRUM DE SUTE DE OAMENI

Sute de credincioși l-au condus pe ultimul drum, astăzi, pe preotul Dumitru Armanca, în satul mehedințean Jidoștița. Slujba de înmormântare a avut loc la biserica din sat, unde a slujit timp de 16 ani, și a fost oficiată de Î.P.S Nicodim, episcopul Severinului și Strehaiei, însoțit de un sobor de peste 70 de preoți.

Părintele Dumitru Armanca a fost condus, astăzi, pe ultimul drum de sute de credincioși. În satul Jidoștița, acolo unde a slujit cu credință și unde a fost omul cel mai iubit al comunității sale, părintele pe care oamenii locului îl considerau un adevărat doctor de suflete, a părăsit pentru totdeauna biserica ce îi era atît de dragă. Un sobor de peste 70 de preoți și Înalt Prea Sfințitul Nicodim, episcopul Severinului și Strehaiei, au oficiat slujba de înmormântare la care au participat circa o mie de oameni, veniți din toată comuna Breznița Ocol. Jalea și durerea aproape că nu pot fi descrise în cuvinte. Sute de coroane, de buchete se flori și de candele au înconjurat biserica, iar autoritățile au amenajat o scenă de pe care s-a oficiat slujba.

Trupul neînsuflețit al celui care a fost părintele Dumitru Armanca a fost repatriat vineri seara din Croația, iar sâmbătă a fot adus la biserica în care a slujit timp de 16 ani, în satul Jidoștița. A fost înmormântat în curtea Bisericii din Breznița Ocol.

Preotul Dumitru Armanca a murit luni seara, pe o autostradă din Croația,în urma unui cumplit accident de circulație. Era în mașină cu mama și fiul său și mergeau în Italia, acolo unde urma să sfințească casa cea nouă a fratelui său. Fiul preotului a scăpat cu viață,iar mama sezbate încă între viață și moarte.

Articolul precedentBILANȚ LA TRIBUNALUL MEHEDINȚI: CREȘTE NUMĂRUL CAUZELOR PENALE
Articolul următorDECLARAȚII POLITICE CU SALA GOALĂ