Aladin Georgescu, președintele PSD Mehedinți, a aflat de pe site-ul Biroului Electoral Central că județul Mehedinți se află printre primele 10 județe din țară în ceea ce privește prezența la vot.

“Din informațiile afișate pe site-ul Biroului Electoral Central, reiese faptul că județul Mehedinți s-a situat printre primele 10 județe din țară, din punctul de vedere al prezenței la Referendum”, spune liderul PSD într-o postare pe Facebook.

Acest fapt se datorează colegilor de partid din PSD, „fiind rodul unei intense campanii de informare a cetățenilor”

“Luând în considerare acest aspect, prezența mehedințenilor la urne, doresc să mulțumesc, in mod special, colegilor mei din PSD care s-au implicat în acest proces de apărare a valorilor traditionale românești, rezultatele obținute fiind rodul unei intense campanii de informare a cetățenilor pe care îi reprezintă la nivelul fiecărei localități mehedințene.

De asemenea, mulțumesc mehedințenilor care și-au exercitat dreptul de vot, acesta fiind o datorie cetățeneasă a fiecăruia dintre noi, iar pe cei care nu au votat îi indemn să participe la următoarele scrutine, votul fiind un act democratic prin care cetățenii își decid viitorul”, continuă Aladin Georgescu în aceeași postare pe Facebook.

 

Articolul precedentTrei voluntari ISU Mehedinți s-au alăturat unui proiect al Fundației SMURD
Articolul următorCompania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, somată să amenajeze un sens giratoriu