Alături de consilierii locali liberali, viceprimarul Daniel Cîrjan a inițiat un proiect de hotărâre care prevede susținerea investitorilor care crează locuri de muncă în Drobeta Turnu Severin.
”Primăria Drobeta Turnu Severin trebuie să-și schimbe radical modul de gestionare a problemei investitorilor, să treacă la acțiune, să vină în întâmpinarea investitorilor și să caute soluții pentru a-i sprijini în mod concret”, spune viceprimarul Daniel Cîrjan.
În concret, Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin va asigura, din bugetul local sau al societăților comerciale subordonate, în condițiile legii, până la limita de proprietate a terenului sau a construcției unde se află investiția, următoarele lucrări:
– rețele de apă – rețele de canal menajer și canal pluvial – rețele de gaze naturale – rețele de termoficare – rețele de iluminat stradal – drumul de acces pe domeniul public la imobilul unde se află investiția (incluzând partea carosabilă, trotuare, etc.) care se leagă cu rețeaua stradală.
Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin va demara lucrările menționate în termen de 6 luni de la finalizarea investiției de către investitorul care îndeplinește următoarele condiții:
– face o investiție pentru achiziție de utilaje și echipamente, construcții și altele similare, precum și achiziția de teren, în condițiile legii, în valoare de peste 1.000.000 de euro pe teritoriul municipiului Drobeta Turnu Severin;
– realizează minim 300 de noi locuri de muncă la un punct de lucru aflat pe teritoriul municipiului Drobeta Turnu Severin.
”Cu alte cuvinte, pentru orice investitor care face minim 300 de locuri de muncă și investește minim 1 milion de euro, primăria Drobeta Turnu Severin va realiza toate utilitățile necesare pe domeniul public până la limita proprietății unde se află investiția”, mai spune viceprimarul Daniel Cîrjan.