S-a redeschis urmărirea penală în celebrul jaf de la Muzeul Regiunii Porţilor de Fier din Drobeta Turnu Severin. Din tezaurul monetar al instituției au dispărut  aproape 600 de monede din aur şi argint, dar şi o braţară dacică din argint, iar hoțul este de negăsit.

În iunie 2014, conducerea Muzeului Regiunii Porţilor de Fier din Drobeta Turnu Severin anunţa că a sesizat poliţia despre dispariţia unui număr de aproape 600 de monede din aur şi argint, dar şi o braţară dacică din argint, care fac parte din tezaurul monetar al insituţiei. Lipsa acestor piese a fost depistată la un inventar efectuat cu ocazia ieşirii la pensie a unuia dintre specialiştii muzeului. Suspiciunile duceau spre un angajat al muzeului, un cunoscător al acestor valori, care fără doar şi poate a profitat din plin de debandada creată o dată cu mutarea tuturor pieselor din muzeu în diverse depozite din Turnu Severin, atunci când Muzeul Regiunii Porților de Fier a intrat în reabilitare pe fonduri europene.

În noiembrie 2018, IPJ Mehedinți a refuzat să facă vreo precizare despre modul cum a decurs ancheta în acest dosar, rezumându-se doar la o precizare seacă:

“Vă comunicăm faptul că dosarul la care faceţi referire în solicitarea dumneavoastră a fost înaintat la începutul anului 2018 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, cu propunerile legale”.

De fapt, pe dosarul respectiv se așternuse praful într-unul din birourile polițiștilor de la Serviciul de Investigații Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin a făcut câteva precizări în acest caz în luna noiembrie 2018. În lipsa unor probe concludente, procurorul de caz a dispus în data de 23.03.2018 clasarea cauzei penale faţă de cei şase angajaţi ai instituției cercetați şi a dispus disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor faţă de persoane necunoscute. În acest sens a fost constituit dosarul penal nr. 1549/P/2018, aflat la organele de cercetare penală din cadrul IPJ Mehedinţi – Serviciul de Investigaţii Criminale.

Parchetul General a intrat pe fir

Situația era strigătoare la cer dată fiind valoarea pieselor dispărute, așa că cercetările nu puteau rămâne în acest stadiu, astfel că recent Parchetul General, din oficiu, a redeschis urmărirea penală în acest caz. Procurorul Lucian Răduică de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin ne-a precizat că urmărirea penală a fost déjà confirmată de judecător , iar dosarul este în momentul de față la organele de poliție, care au început audierea angajaților muzeului și administrarea de noi probe.

Ce a dispărut

Valoarea de inventar a pieselor dispărute este de 45.500 de lei, însă colecţionarii oferă sume uriaşe pentru astfel de obiecte extrem de valoroase.

Din colecţia impresionantă de circa 90.000 de piese a muzeului au dispărut, mai exact, 549 de monede, din care 178 din aur şi 371 din argint, o brăţară dacică din argint cu cap de lup şi o fibulă datând din anul 80 i.Ch care fac parte din Tezaurul de la Izvorul Frumos, 203 monede: ducaţi veneţieni din aur (anii1300-1400) florini ungureşti din aur (anii 1300-1440), guldeni germani din aur (anii 1350-1400), groşi sârbeşti de argint, ducaţi din argint de pe timpul lui Mircea cel Bătrân, accele argint (anul1400) din Tezaurul Dudaşul Schelei,  130 monede ducaţi veneţieni din aur (anii 1380-1400), florini ungureşti din aur, ducaţi argint din timpul domniei lui Mircea cel Bătrân (anii 1380-1420), groşi sârbeşti din argint, 158 de monede: ducaţi din aur (Olanda anul 1700), zechini veneţinei din aur (anul 1700), monede din argint din timpul Imperiului Otoman (anul 1800) din tezaurul de la Gornenţi, 66 de monede austriece din aur şi din argint din Tezaurul de la Balta.

Ancheta internă făcută la vremea respectivă la nivelul Muzeului Regiunii Porţilor de Fier indica faptul că furtul s-a comis în perioada 2010-2014. Muzeul este în reabilitare şi este foarte posibil ca acest furt să se fi comis în perioada când piesele instituţiei au fost mutate şi adăpostite în diverse depozite din oraş.

Articolul precedentPLOAIE DE AMENZI DE CIRCULAȚIE ÎN ULTIMELE 24 DE ORE, ÎN MEHEDINȚI
Articolul următorAccident pe DN6, pe raza localității Prunișor