Se lucrează zilele acestea la reabilitarea parcului de pe strada Crișan, dintre Colegiul Național ”Gheorghe Țițeica” și Colegiul Național ”Pedagogic Ștefan Odobleja”.

Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin a început lucrări de modernizare a parcului dintre cele două colegii. Este vorba de o suprafață de 2.500 mp, unde vor fi amenajate alei, se vor monta băncuțe, se va reabilita iluminatul stradal.

”Acest părculeț nu a fost niciodată reabilitat, elevii și cadrele didactice aveau nevoie de un parc civilizat, chiar și cei care trec prin zonă. Sperăm ca în maxim o lună să terminăm lucrările aici și să avem un parc modern”, a declarat primarul Marius Screciu.

”Suntem extraordinari de bucuroși că au demarat aceste lucrări la parcul din fața Colegiului Național Pedagogic Ștefan Odobleja. Copiii noștri ies foarte des în fața liceului, dar se pot desfășura și ore în acest perimetru și o serie de activități extracurriculare. Promitem ca și noi prin acțiunile de ecologizare sau altfel de activități să-l păstrăm curat și să ne bucurăm de o imagine plăcută”, a spus Laura Butaru, directorul Colegiului Național Pedagogic.

În context, edilul șef a mai spus că pe viitor se intenționează montarea unor instalații automatizate pentru irigare în parcuri, inclusiv în spațiile verzi dintre blocuri din municipiul Drobeta Turnu Severin.

 

Articolul precedentAmplu exerciţiu de intervenţie în caz de inundaţii pe raza comunei Căzăneşti
Articolul următorCabinetul medical școlar dentar de la Școala nr. 2, modernizat