SEVERINUL A RĂMAS FĂRĂ CĂLDURĂ DUPĂ CE TRENUL CU PĂCURĂ A DERAIAT

TREN PLIN CU PĂCURĂ DERAIAT LÂNGĂ ȘIMIAN! Prima garnitură de tren, plină cu păcură, care trebuia să ajungă la termocentrală, pentru a fi pornită instalația de furnizare a agentului termic în Severin a deraiat. S-a întâmplat pe o linie industrială, la intrarea în satul Dedovița Nouă, din comuna Șimian. În momentul în care trenul a trecut peste drumul județean, unul dintre vagoane s-a desprins și a fost aruncat aproape 300 de metri mai încolo. Incidentul va întârzia furnizarea căldurii.

Promisiunea autorităților locale, de a avea căldură în apartamente, școli și instituții publice până vineri dimineața a fost anulată cu brutalitate. Motivul, un incident nefericit pe calea ferată. Trenul care aducea păcura la ROMAG TERMO a deraiat, la intrare în satul Dedovița Nouă, lângă Șimian. 20 de vagoane pline cu păcură au rămas blocate pe câmp. Acestea trebuiau să asigure furnizarea agentului termic. Încă nu se cunosc cauzele accidentului feroviar.

Viteza ar fi de vină

Se presupune că viteza cu care garnitura a trecut peste șosea ar fi fost mare. Viteza impusă la trecerea la nivel era de 5 km/oră, iar mecanicul ar fi avut 30 km/h. Dincolo de căutarea vinovaților, cert este faptul că la cazanele ce trebuiau pornite astăzi de dimineață nu au mai ajuns decât două vagoane din cele 20 ale garniturii. Din declarațiile martorilor, accidentul s-a produs chiar în momentul. în care locomotiva și primele trei vagoane au traversat drumul județean de la intrarea în satul Dedovița Nouă.

Un vagon a sărit pe marginea șoselei

Astfel, după ce locomotiva și primele două vagoane au trecut, cel de-al treilea vagon a sărit de pe șine. A distrus o porțiune de cale ferată și a fost aruncat mai bine de 100 de metri, chiar în marginea șoselei. La fața locului au sosit cei care au în administrare calea ferată industrială, de la Compania Energetică Oltenia și s-au apucat de treabă. Vagonul plin cu păcură, care cântărește circa 80 de tone, a fost mișcat metru cu metru, cu ajutorul unei macarale, până să fie așezat pe șine.

Din păcate, incidentul nefericit întârzie furnizarea de agent termic cu câteva zile. Pentru a se asigura fluxul necesar de agent termic este nevoie de toată încărcătura de păcură. Primaru municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, a sosit la fața locului pentru a mobiliza lucrătorii

Mobilizarea la fața locului a fost asigurată imediat, linia este reparată, iar autoritățile încearcă să înlăture cât mai repede efectele produse de acest incident feroviar. Până când garnitura de păcură nu ajunge la destinație, nici vorbă de pornirea cazanelor, iar severinenii mai au de așteptat.

Articolul precedentTânăr prins cu droguri în zona Cetății Medievale din Severin
Articolul următorPrefectul de Mehedinți a pierdut procesul împotriva Guvernului și Ministerului Afacerilor Interne