Situație de râsu-plânsu în Mehedinți. Pentru că se întinde pe două zile, dar și pentru că există un deficit de personal din cauza valului de pensionări din vara anului trecut în MAI, ofițerii de la Serviciul de Combatere a Crimei Organizate vor asigura paza la o secție de votare. Este pentru prima dată când se întâmplă ca ofițerii acestei structuri de elită a Poliției Române să aibă o asemenea misiune.

Surse din BEJ Mehedinți spun că la acest moment sunt câteva secții de votare din județul Mehedinți care nu au asigurată paza cu lucrători MAI.

Chiar dacă oficial nimeni nu spune nimic, în realitate, referendumul din 6 și 7 octombrie  pentru redefinirea familiei a dat peste cap activitatea curentă a tuturor structurilor MAI, care au făcut eforturi uriașe pentru a-și planifica angajații astfel încât să poată acoperi toate cele 287 de secții de votare din Mehedinți.  Și problemele vor continua și atunci când lucrătorii MAI își vor cere pentru aceste două zile lucrate, așa cum li s-a promis, zilele de recuperare într-un interval de 60 de zile.

Nici în privința șefilor de secții de votare, lucrurile nu sunt încă lămurite fiindcă mulți dintre ei continuă să se retragă invocând diverse motive. Așa se face că sunt înlocuiți pe ultima sută de metri cu alte persoane înscrise în Corpul experților electorali, iar modul cum vor reuși să se descurce cei care acceptă se va vedea la finele celor două zile.

Că se prefigurează probleme în privința organizării acestui referendum rezultă și din declarațiile prefectului de Mehedinți, Nicolae Drăghiea, care pare că să arunce pisica moartă în ograda altor instituții.

„Știu eu, în cazul în care nu merge treaba și o să stați prea mult afară (n.r. după închiderea secțiilor de votare, când se aduc sacii cu buletinele de vot și se validează procesele-verbale), care sunt instituțiile vinovate pentru treaba asta. Și aici am eu puterea să iau măsuri”, a spus joi prefectul Drăghiea în ședința de instruire a președințiilor secțiilor de votare.

Procesele verbale de consemnare a rezultatelor votării se verifică din punct de vedere al corelațiilor matematice de către echipe mixte, formate din statisticieni și membrii biroului electoral județean.

În județul Mehedinți sunt organizate pentru referendumul din 6 și 7 octombrie 287 de secții de votare, iar numărul total de alegători pe listele permanente este de 233.809.