SPITALUL DIN VÂNJU MARE AR PUTEA FI REDESCHIS

Consiliul Județean Mehedinți a aprobat, în cadrul ședinței ordinare a lunii octombrie, proiectul “Reabilitarea, modernizare și extinderea Spitalului Orășenesc Vânju Mare” și indicatorii tehnico-economici, astfel încât, în perioada imediat următoare să fie scoasă la licitație proiectarea și execuția lucrării. Valoarea lucrării este de aproximativ 21,5 milioane lei, fondurile provenind din bugetul Consiliului Județean.

Investiția prevede reabilitarea și modernizarea construcțiilor existente, mansardarea corpului care are doar parter, dar și extinderea unității. Toate aceste lucrări sunt necesare pentru adaptarea condițiilor de internare la standardele cerute de legislația în vigoare, dar și creșterea numărului de saloane și de paturi. Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, spune că în primăvara anului viitor ar putea începe lucrările în urma cărora se va redeschide unitatea medicală ca spital orășenesc.

La Spitalul din Vânju Mare se va asigura spitalizare continuă cu 60 de paturi, dar și spitalizarea pe zi, în ambulatoriu. După ce se vor face demersurile necesare redeschiderii unității ca spital, aici vor funcționa: secție de medicină internă cu 25 de paturi; compartiment de obstetrică-ginecologie cu 15 paturi, din care cinci pentru neonatologie; compartiment de chirurgie generală cu zece paturi, din care trei pentru terapie intensivă; compartiment de pediatrie cu zece paturi; compartiment pentru primiri urgențe.
Termenul de execuție a lucrărilor va fi de 12 luni.

„Am considerat necesară redeschiderea Spitalului din Vânju Mare, închis în 2011 de guvernarea democrat-liberală, întrucât adresabilitatea era una foarte mare. Aproximativ 70 000 de locuitori din zona de sud a județului au nevoie de o unitate medicală mai aproape de casa lor. Atunci a fost o decizie nedreaptă care iată, acum necesită eforturi mari pentru a fi îndreptată. Am încredere că le vom reda oamenilor posibilitatea de a se trata în condiții foarte bune la Vânju Mare!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu

Articolul precedentMaia Morgenstern şi Carmen Tănase vin la Turnu Severin cu „Cocktail”
Articolul următorUn important primar PSD din Mehedinți face campanie pentru Klaus Iohannis