Proprietarii clădirilor din Drobeta Turnu Severin care sunt monumente istorice pot beneficia de scutiri de la taxele și impozitele locale, dacă renovează sau reabilitează fațada stradală, excepție făcând încăperile care sunt folosite pentru activități economice.

”Este extrem de important ca primăria să acorde sprijin pentru renovarea sau reabilitarea clădirilor monument istoric deoarece reprezintă imaginea orașului și pot fi o carte de vizită pentru toți turiștii care vizitează municipiul Drobeta Turnu Severin. În acest sens, avem ca modele de succes alte orașe, precum Oradea sau Timișoara, care au reușit, prin măsurile adoptate și prin sprijinul acordat, să determine proprietarii clădirilor monument istoric să le reabiliteze și să schimbe total fața acestor orașe, mai ales în zonele centrale”, spune viceprimarul Daniel Cîrjan.

Prentru a beneficia de aceste facilități, proprietarii trebuie să depună la Direcția de Taxe și Impozite Locale următoarele documente: a) Autorizație de construire, eliberată pe baza și în conformitate cu avizul insitutțiilor de cultură din județul Mehedinți; b) Procesul- verbal de recepție finală privind lucrările efectuate; c) Actul prin care se face regularizarea taxei pentru autorizația de construire.

Articolul precedentPercheziții la o primărie din Mehedinți. Cum s-au decontat lucrări neexecutate la Baia de Aramă
Articolul următorDSP Mehedinți derulează campania „Zâmbește cu încredere. Sănătate orală pentru toți ! ”