Fonduri suplimentate pentru programul Rabla Clasic. Bugetul a fost suplimentat cu cinci milioane de lei pentru noi înscrieri, iar la începutul lunii septembrie ar putea fi alocate alte 200 de milioane de lei a anunțat Administrația Fondului pentru Mediu.
La Programul Rabla Plus se adaugă 20 de milioane de lei, pentru persoanele fizice, urmând ca alte 200 de milioane să fie disponibile începând cu 21 august.
Persoanele care casează o mașină mai veche de 8 ani vor beneficia de o primă de 7.500 lei dacă își cumpără o mașină nouă, la care se pot adăuga ecobonusuri în valoare de 3.500 de lei.
La Rabla Plus, ecotichetul pentru cumpărarea unei mașini electrice este de 45.000 de lei, iar pentru un model hibrid 20.000.
La acestea se adaugă prima de casare a mașinii vechi.