IGPR, DESPRE CRIMELE DIN CONSTANŢA: POLIŢIŞTII DE CAZ AU EFECTUAT CERCETĂRI CONFORM DELEGĂRII PROCURORULUI

IGPR, DESPRE CRIMELE DIN CONSTANŢA: POLIŢIŞTII DE CAZ AU EFECTUAT CERCETĂRI CONFORM DELEGĂRII PROCURORULUI
Un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi de procurori
Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a transmis, joi, în legătură cu cele două crime din Constanţa, că poliţiştii de caz au efectuat cercetări conform delegării procurorului şi nu se impune efectuarea de verificări interne.
"Având în vedere solicitările reprezentanţilor mass-media cu privire la un posibil control la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa, în legătură cu modul de instrumentare a cazurilor de omor, până la acest moment, nu au rezultat indicii cu privire la încălcări ale procedurilor de lucru şi prevederilor legale incidente, astfel că nu se impune efectuarea de verificări interne. Poliţiştii de caz au efectuat cercetări conform delegării procurorului şi sub coordonarea acestuia", se precizează într-un comunicat al IGPR transmis AGERPRES.
Joi, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat că poliţiştii au demonstrat "o foarte bună acuitate" în a face legături între anumite elemente disparate la începutul cazului.
"Pot să vă spun cu certitudine că poliţiştii au demonstrat o foarte bună acuitate în a face legături între anumite elemente disparate la începutul acestui caz. (...) Cauzele respective sunt în anchetă, ce pot eu să spun ca ministru pe ce date am este că poliţiştii au făcut foarte rapid anumite conexiuni în legătură cu elemente disparate din acest dosar. Acum, sigur că se colaborează şi cu Parchetul şi, în orice caz, Poliţia Română este instruită să comunice, să aibă o activitate transparentă şi, ori de câte ori permite procurorul, să vină în faţa dumneavoastră cu informaţii din anchetă", a declarat Cătălin Predoiu.
Întrebat de jurnalişti dacă va trimite Corpul de control la Inspectoratul de Poliţie din Constanţa, ministrul a răspuns că "ori de câte ori se justifică".
"Niciun fel de ezitare nu am avut de astfel de evenimente. Dacă e nevoie, voi trimite şi Corp de control. (...) Aştept o informare de la IGPR şi pe baza ei voi judeca dacă este cazul", a spus Predoiu.
Un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi de procurori, fiind suspectaţi de uciderea a două femei în Constanţa, care au fost descoperite în stare de putrefacţie în datele de 2 iulie şi 4 septembrie.
Bărbatul ar mai fi fost condamnat în trecut pentru fapte de infracţiuni la viaţa sexuală, furt de vehicule şi conducere fără permis.
AGERPRES
Citește și:
- 17:58 - Ambulanță blocată în noroi în Vaslui: o femeie a fost la un pas de moarte în drum spre spital
- 16:54 - Atacurile Ucrainei afectează exporturile Rusiei: Moscova riscă să reducă producția de petrol
- 16:09 - Prețurile la benzină și motorină, în scădere: cât costă carburantul azi în România
- 15:48 - Macron îl critică dur pe Trump: „Golește NATO de substanță prin declarații contradictorii
Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News











