INFOTRAFIC: FURTUNĂ PE A3 TURDA - BORŞ; ACUMULĂRI MARI DE APĂ PE CAROSABIL

INFOTRAFIC: FURTUNĂ PE A3 TURDA - BORŞ; ACUMULĂRI MARI DE APĂ PE CAROSABIL
Se recomandă conducătorilor auto să reducă viteza
Circulaţia pe autostrada A3 Turda - Borş se desfăşoară miercuri cu dificultate, din cauza unei furtuni care a dus la acumularea unei cantităţi mari de apă pe carosabil.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, între kilometrii 30 şi 45 de pe Autostrada A3, între localităţile Câmpia Turzii şi Nădăşelu, sunt prezente fenomene meteorologice extreme, manifestate prin furtună, cu acumulare de cantităţi mari de apă pe partea carosabilă, grindină şi vizibilitate diminuată.
Se recomandă conducătorilor auto să reducă viteza, să mărească distanţa între vehicule, să folosească luminile în mod corespunzător şi să nu bruscheze comenzile volanului.
"Asiguraţi-vă corespunzător înainte de schimbarea benzii şi semnalizaţi această intenţie", a transmis poliţia.
AGERPRES
Citește și:
- 17:30 - Cum își menține Viktor Orbán avantajul electoral: mecanismele puterii în Ungaria
- 16:54 - SUA trimit un al treilea portavion în Orientul Mijlociu. Trump promite finalul rapid al conflictului cu Iranul
- 16:35 - Lovitură majoră pentru Gigi Becali: CCR consolidează pierderea numelui „Steaua” și influențează procesul de 37 de milioane de euro
- 16:21 - Scene de gelozie la Mangalia: un bărbat a devastat casa rivalului după ce și-a găsit soția acolo
Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News











