Peste 5.500 de parfumuri contrafăcute, confiscate

Peste 5.500 de parfumuri contrafăcute, confiscate
Astfel, au fost indisponibilizate, în urma perchezițiilor, 5.587 de parfumuri, de diferite mărci, 1.241 de mostre de parfumuri, de diferite mărci, laptopuri, telefoane mobile.
O grupare specializată în valorificarea de parfumuri susceptibile a fi contrafăcute, aduse din Turcia, a fost destructurată în urma a 7 percheziții efectuate de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți și procurorii D.I.I.C.O.T.
În cursul zilei de ieri, polițiștii de combatere a criminalității organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. din Mehedinți, au efectuat 7 percheziții domiciliare în București, Timișoara și în Băbeni, județul Vâlcea.
Activitățile s-au desfășurat pentru documentarea activității infracționale a unor persoane bănuite de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat, fraudă informatică, înșelăciune, contrafacerea unei mărci și punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, concurență neloială și cultivarea de droguri de risc, fără drept.
Astfel, au fost indisponibilizate, în urma perchezițiilor, 5.587 de parfumuri, de diferite mărci, 1.241 de mostre de parfumuri, de diferite mărci, laptopuri, telefoane mobile.
De asemenea, au mai fost ridicați și 2.400 de euro, 10.500 lei, o plantă de cannabis, precum și holograme, etichete, coduri de bare, carduri bancare, facturi și diferite înscrisuri.
Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2013 și până în prezent, persoanele bănuite ar fi constituit un grup infracțional organizat și astfel ar fi valorificat, în România, parfumuri susceptibile a fi contrafăcute, ce ar fi provenit din Turcia.
Prejudiciul cauzat este de aproximativ 4.000.000 de lei.
9 persoane au fost conduse la audieri, iar față de 3 persoane, a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul brigăzilor de combatere a criminalității organizate din Craiova, Timișoara, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea și polițiștilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din Vâlcea.
Citește și:
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News










