PROGNOZA METEO 14 IANUARIE. GER DE CRAPĂ PIETRELE: ZONELE LOVITE DE NINSORI

PROGNOZA METEO 14 IANUARIE. GER DE CRAPĂ PIETRELE: ZONELE LOVITE DE NINSORI
Regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor normale datei
Astăzi, regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor normale datei, însă dimineața și noaptea, pe arii restrânse, îndeosebi în centru și în zona subcarpatică a Olteniei și a Munteniei, va fi ger.
Cerul va fi mai mult senin, exceptând în primele ore ale intervalului regiunile nord-estice și cele sudice, iar noaptea pe cele nord-vestice și nordice unde vor fi înnorări. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări ziua pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 și 4 grade.
În București, regimul termic va fi caracterizat de valori normale pentru această dată, astfel că temperatura maximă va fi de 2...3 grade. Cerul va avea înnorări în primele ore ale intervalului, apoi se va degaja treptat. Vântul va sufla slab până la moderat.
La munte, regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor normale, însã dimineaţa şi noaptea va fi ger. Cerul va fi mai mult senin, exceptând în a doua parte a intervalului nordul Carpaţilor Orientali şi zona Munţilor Apuseni unde vor fi înnorãri. Vântul va sufla slab şi moderat.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News











