ȘEDINȚĂ CU SCANDAL LA COMITETUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ: PREFECTUL ACUZĂ DSVSA MEHEDINȚI DE „TUPEU ȘI NESIMȚIRE” (video)

56816
Vorbe grele aruncate în Ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență de la Mehedinți! Prefectul județului acuză conducerea Direcției Județene Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor de „tupeu și nesimțire”. Motivul este neimplicarea în gestionarea amenințărilor cu pesta porcină dinspre județul vecin Dolj și a celor cu pesta micilor rumegătoare, dinspre Bulgaria.
Prefectul județului Mehedinți, Nicolae Drăghiea, a șters pe jos cu reprezentantul DSVSA Mehedinți, prezent la Ședinșa Comitetului Județean pentru Situații de Urgență din această dimineață. Practic, prefectul a vorbit cu directorul Irina Zoican, pe un ton ridicat și chiar nu s-a ferit, în schimbul de replici, să folosească termeni precum „tupeu” și „nesimțire”.Directoarea DSVSA a intrat în colimatorul prefectului pe motiv că acesta din urmă ar fi cerut la Ședința Consiliului Prefectural de la finele lunii iunie, un raport amănunțit privind măsurile luate în privința amenițărilor de pestă porcină ce vin dinspre județul vecin, Dolj. Prefectul a amenințat că o va informa și pe prim-ministrul Viorica Dăncilă.
Iată ce a declarat prefectul Nicolae Drăghiea:
„E o situație ciudată. În timp ce la granițele județului este pestă porcină, la granițele județului, pe parte internațională, în Bulgaria, există pesta micilor rumegătoare, noi nu suntem în stare să comunicăm și să colaborăm cu nimeni din conducerea DSVSA Mehedinți. Mai mult, fiecare din cei din conducere încearcă să își paseze un război al lor intern, prin nerealizarea obiectivelor propuse, culminând cu NESIMȚIREA de a nu se prezenta cu materialul, au trimis materialul dar nu s-a prezentat nimeni să îl expună în fața membrilor colegiului prefectural, în ședința din luna iunie. Asemenea TUPEU și NESIMȚIRE cred cătrebuie aduse la cunoștința atât a președintelui ANSVSA, cât și a doamnei prim-ministru”.
Pe finalul interviului, prefectul a mai explicat, în glumă, faptul că poate unii nu se vor mai întoarce din concediu, pe funcții: „Vin concediile și poate mai plecăm în concedii. Unii poate de tot, alții poate nu se mai întorc”.Situația de criză de la DSVSA Mehedinți a început în campania pentru alegerile europarlamentare când directorul executiv Irina Zoican a demisionat, spune ea în urma unor presiuni, dar a rămas la conducerea Direcției până când se va numi un nou șef.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News














