Liderul de la Casa Albă și-a reafirmat susținerea pentru vicepreședinta Kamala Harris.

Preşedintele american Joe Biden a declarat, miercuri, că a renunţat să candideze pentru un al doilea mandat deoarece trebuie să “unească” Partidul Democrat înainte de alegerile prezidenţiale prevăzute să aibă loc în noiembrie.

“În ultimele săptămâni mi-a devenit clar că trebuie să-mi unesc partidul în această acţiune crucială”, a spus el într-un discurs solemn rostit din Biroul Oval, adăugând că a venit timpul “pentru voci noi (…) voci mai tinere”, relatează Agerpres.

“America este o idee, o idee mai puternică decât orice armată, mai vastă decât orice ocean, mai puternică decât orice dictator sau tiran”, a insistat preşedintele democrat, care s-a retras oficial duminică, după ce a susţinut o dezbatere dezastruoasa la sfârşitul lunii iunie împotriva adversarului său republican. “Este cea mai puternică idee din istoria lumii”, a subliniat el.

În opinia sa, anul electoral 2024 este „un moment de cotitură”.

Joe Biden a salutat-o pe vicepreşedinta Kamala Harris, favorita democraţilor la alegerile prezidenţiale din noiembrie, numind-o o femeie “cu experienţă şi puternică”.

“Este experimentată, este puternică, este competentă. Ea a fost un partener incredibil pentru mine, un lider pentru ţara noastră. Acum depinde de voi, poporul american, să alegeţi”, a afirmat preşedintele democrat.

BBC consideră că Joe Biden nu a răspuns marii întrebări a momentul, anume de ce s-a răzgândit să îl înfrunte pe Donald Trump cu doar câteva luni înainte de alegeri.

Deși a spus că realizările sale, pe care le-a enumerat în detaliu, merită un al doilea mandat, a adăugat că „nimic nu poate sta în calea salvării democrației noastre – și asta include ambiția personală.”

Lăsată nespusă a fost realitatea dură că a renunțat la cursa electorală deoarece devenea din ce în ce mai clar că urma să piardă în fața lui Donald Trump la scrutinul din noiembrie. Și acesta este un rezultat pe care cei din partidul său îl consideră în mod universal catastrofal.

În urma sondajelor, umilit de o performanță slabă în dezbateri și cu un cor tot mai puternic în Partidul Democrat care îi cerea să se retragă, nu exista un drum clar către o victorie a lui Biden.

Deși președintele poate nu a spus-o, predecesorul său republican – și acum fost rival pentru Casa Albă – nu a avut astfel de rețineri.

La un miting din Charlotte, Carolina de Nord, Donald Trump a spus că Joe Biden s-a retras pentru că ar fi pierdut categoric.

Articolul precedentINFOTRAFIC: PLOAIE TORENȚIALĂ PE AUTOSTRADA SOARELUI. EXISTĂ RISC DE ACVAPLANARE
Articolul următorUN NOU COD GALBEN DE INSTABILITATE ATMOSFERICĂ EMIS DE ANM