Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de şantaj şi urmează să fie prezentat magistraţilor pentru dispunerea altor măsuri preventive.
Poliția municipiului Drobeta Turnu-Severin a fost sesizată cu privire la faptul că o femeie, de 30 de ani, din localitatea Gîrla Mare, este victima unui șantaj.
În urma verificărilor efectuate și sub coordonarea procurorului de caz polițiștii au prins în flagrant, într-un local public de pe raza municipiului Drobeta Turnu-Severin, un tânăr de 24 de ani, din localitatea Hinova, în timp ce primea 200 de euro de la o rudă a victimei în schimbul unor imagini compromițătoare pe care acesta le deținea pe telefonul mobil.
Din probatoriul administrat s-a stabilit că începând cu anul 2019 și până în prezent, bărbatul i-a solicitat femeii diferite sume de bani pentru a nu publica pozele pe rețelele de socializare, obținând 1.800 de euro de la aceasta. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj, bărbatul fiind reținut pt 24 de ore, iar astăzi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu-Severin cu propunere corespunzătoare.