Un TIR plin cu gunoaie din Anglia a fost oprit în trafic, în noaptea de luni spre marți, de autoritățile din Mehedinți. Alte două astfel de transporturi ar fi ajuns deja la Strehaia.
Potrivit reprezentanților Gărzii de Mediu Mehedinți, deșeurile erau aduse din Anglia și urmau să ajungă la romi din Strehaia, care declaraseră că au un incinerator de deșeuri.
Pe lângă transportul oprit în trafic de comisarii de mediu și polițiști, alte două TIR-uri ar fi ajuns deja la Strehaia.
Până să ajungă în România, deșeurile au străbătut mai multe țări, fie încărcate în trenuri, fie în camioane, pe șosele.
„Am identificat un autotren, pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin. Acesta, la prima mână a abandonat autotrenul, dar a fost oprit în trafic. Am procedat la dessigilarea autotrenului și a reieșit că erau deșeuri municipale provenite de la o firmă din Anglia.Facem cercetări. După câte știm, sunt mai multe TIR-uri care au venit pe raza județului Mehedinți, dar le vom identifica. (…) Urmau să ajungă la Strehaia unde firma de acolo declarase că are o instalație de incinerare a deșeurilor, ceea ce nu este adevărat”, a declarat Cătălin Tutilescu, comisarul șef al Gărzii de Mediu Mehedinți.
Romii la care ajungeau transportul de deșeuri au spus că în camion erau PET-uri pe care intenționau să le vândă.
„Din România le-am luat. Eu am știut că sunt PET-uri ca să le vindem să facem și noi un ban”, a declarat proprietara transportului.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au întocmit dosar penal unui bărbat de 29 de ani, din Strehaia care în calitate de administrator al unei societăți comerciale ar fi desfășurat activități de contrabandă calificată și ar fi introdus pe teritoriul României deșeuri în scopul eliminării acestora.
Astfel, a fost identificat în trafic un bărbat de 49 de ani, din localitatea Breznita-Ocol, în timp ce conducea un autotren, iar în urma controlului efectuat a prezentat documente că ar transporta deșeuri reciclabile din plastic. Ansamblul de autovehicule cu o încărcătură de 23 de tone provenea din Marea Britanie și avea că destinație punctul de lucru al societății comerciale, din Strehaia.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit ca, în realitate, transportul conținea deșeuri menajere municipale, documentele prezentate fiind întocmite doar pentru a crea o stare aparentă de legalitate.
Din probatoriului administrat în cauză, polițiștii au stabilit că, în perioada martie-aprilie a.c., ar fi fost efectuate 5 transporturi, care făceau parte dintr-un contract unde erau prevăzute 15 astfel de activități, în urma cărora ar fi trebuit să ajungă pe teritoriul României, peste 300 de tone deșeuri.
În acest context, au fost identificate alte 22 de tone deșeuri municipale depozitate într-o semiremorcă, ce se afla parcată pe raza localității Simian.
Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale. Deșeurile vor fi trimise înapoi în Anglia.