ULTIMELE PREGĂTIRI ÎNAINTE DE TURUL AL DOILEA AL PREZIDENȚIALELOR

Se fac ultimele pregătiri logistice pentru buna organizare a turului al doilea al alegerilor prezidențiale, în Mehedinți. Prefectul județului a convocat toți reprezentanții responsabili și a pus la punct, cu aceștia, toate detaliile organizatorice.

S-a reunit Comisia Tehnică județeană pentru coordonarea alegerilor prezidențiale din turul al doilea, pentru a pune la punct toate detaliile, înainte de scrutinul de duminică. Astăzi urmează ca în județ să ajungă și buletinele de vot. Toate secțiile de votare vor fi amenajate corespunzător, iar detaliile privind paza secțiilor de votare, însoțirea transportului de voturi către Biroul Electoral Județean sunt analizate în cel mai mic amănunt.

În județul Mehedinți sunt peste 200.000 de alegători înscriși pe listele electorale permanente, care sunt așteptați în 290 de secții de votare de pe raza întregului județ. Cele mai multe secții, 65, sunt deschise în municipiul reședință de județ, Drobeta Turnu Severin. La primul tur de scrutin nu s-au consemnat evenimente deosebite, iar prezența la vot a fost de aproape 48 la sută.

Articolul precedentRECOLTĂ DE WEEK-END CONSISTENTĂ A POLIȚIȘTILOR MEHEDINȚENI: PESTE 130.000 DE LEI
Articolul următor15 LOCURI DE JOACĂ ECOLOGICE SE VOR CONSTRUI ÎN SEVERIN