În urma unei acțiuni desfășurată de polițiștii Posturilor de Poliție Broșteni și Corcova, a fost depistat un bărbat din comuna Broșteni, urmărit la nivel internațional de autoritățile francize. Pe numele său, la sfârșitul anului 2018, fusese emis un mandat de arestare.

Polițiștii Postului de Poliție Broșteni și Corcova au oprit în trafic în data de 1 aprilie a.c., pe raza comunei Corcova, satul Imoasa, județul Mehedinți, un bărbat de 45 ani, din  comuna mehedințeană Broșteni,  iar în urma verificării în baza de date s-a constatat că posedă mandat de arestare, emis de autoritățile judiciare din Franța.

Acesta, în perioada mai 2017-martie 2018, împreună cu mai multe persoane a săvârșit 29 de infracțiuni de furt pe teritoriul Franței.

Prin faptele sale, s-a cauzat un prejudiciu de 100.000 de euro.

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a luat măsura reținerii acestuia pentru 24 ore, ulterior fiind prezentat instanţei de judecată pentru confirmarea mandatului de arestare, în vederea extrădării.

Pentru depistarea lui, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române.

Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.

 

 

Articolul precedentUn polițist de la Baia de Aramă, reținut pentru infracțiuni în legătură cu serviciul
Articolul următorDOCUMENTE DIN ARHIVA PRIMĂRIEI, GĂSITE LA GROAPA DE GUNOI