În județul Mehedinți au ajuns noi materiale de protecție pentru personalul din prima linie.

Acestea sunt destinate pompierilor, personalului de la Serviciului de Ambulanță Județean Mehedinți, de la Direcția de Sănătate Publică, precum și cadrelor medicale din Spitalul municipal Orșova și Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Drobeta Turnu Severin.

”Cel de al doilea transport de materiale pentru protecție a sosit la sediul ISU Mehedinți. Este vorba de noi materiale de protecție pentru personalul medical din prima linie, materiale de protecție împotriva infecției cu noul coronavirus ce vor intra în folosința pompierilor, personalului de la Serviciului de Ambulanță Mehedinți și DSP Mehedinți, precum și cadrelor medicale din Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin și Spitalul municipal Orșova. Este vorba despre 1.400 combinezoane complete de unică folosință, precum 1.600 de măști de protecție FFP2-FFP3”, spune prefectul Cristinel Pavel. 

Este al doilea lot de echipamente adus în Mehedinți, după ce vineri, 27 martie, au ajuns 1.380 de combinezoane de protecție și 30 de litri de dezinfectant de nivel înalt, pentru suprafețe și instrumentar medical.

Echipamentele au fost achiziționate de statul român prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 în România.

 

Articolul precedentUn bărbat infectat cu COVID-19 a intrat în contact cu 20 de cadre medicale de la Spitalul Județean Mehedinți
Articolul următorSancțiuni pentru nerespectarea Ordonanței Militare nr. 3 de peste 400.000 de lei