Un nou teren de minifotbal în Eșelnița. Platforma de joc a fost inaugurată vineri seara.
Terenul a fost realizat în mare parte cu fonduri de la bugetul Consiliului Județean Mehedinți.
“M-am bucurat să fiu alături de copiii mulțumiți că au unde juca fotbal de acum, dar și de primarul Marius Vâșcă, pe care îl felicit pentru investiție.
De la Consiliul Județean Mehedinți, am contribuit financiar pentru realizarea terenului de minifotbal sintetic, dotat cu proiectoare astfel încât, în serile de vară, copiii să aibă condiții bune de joc, atunci când căldura se domolește!
Sprijinim investițiile locale, iar cele ca cea din comuna Eșelnița este cu atât mai importantă cu cât contribuie la crearea condițiilor pentru o educație sănătoasă a copiilor din zonă”- a declarat președintele CJ Mehedinți, Aladun Geoegescu, prezent la lansare
Sursa: Realitatea de Mehedinti