Deputatul PNL Virgil Popescu și-a prezentat raportul de activitate din Parlament, din perioada sesiunii parlamentare februarie – iulie 2019. Este singurul parlamentar din Mehedinți care a realizat un astfel de raport.

Potrivit documentului, parlamentarul liberal a avut 7 luări de cuvânt, 14 propuneri legislative, 14 întrebări și interprelări, a semnat 5 moțiuni simple și o moțiune de cenzură. De asemenea, a participat la peste 30 de evenimente și conferințe.

Am căutat, identificat și am propus soluții viabile pentru extinderea rețelei de gaz în Drobeta Turnu Severin, dar au fost respinse de primarul PSD. Am găsit soluții și pentru extinderea rețelei de gaz și în județul Mehedinți, una dintre problemele care nu suferă amânare, care trebuie rezolvată în cel mai scurt timp. În acest sens, consilierii liberali de la Drobeta Turnu Severin au depus un proiect de hotărâre care prevedea rezilierea contractului cu firma Mehedinți Gaz, care nu și-a respectat promisiunile contractuale, precum și pașii necesari pentru ca distribuția de gaze să fie preluată de o societate a Consiliului Local. Proiectul a fost supus votului, dar din cauza unui consilier PSD, care a fugit din sală, nu a întrunit cele 16 voturi necesare adoptării. Vom căuta în continuare soluții ca severinenii să nu mai aibă probleme cu încălzirea, dar și ca toți mehedințenii care își doresc să aibă gaz în locuințe”, a declarat Virgil Popescu, președintele PNL Mehedinți.

Încălzirea orașului Drobeta Turnu Severin rămâne în continuare o prioritate pentru deputatul Virgil Popescu.

La proiectul de buget pe anul 2019 am depus un amendament prin care am solicitat alocarea sumei de 15.000 mii lei, pentru subvenționarea încălzirii termice a municipiului Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți. Amendamentul a fost respins prin vot inclusiv de parlamentarii PSD din Mehedinți. Guvernul PSD&ALDE a găsit o soluție păguboasă pentru severineni. Le-a permis să împrumute bani cu dobândă, lucru care s-a și întâmplat, iar suma a fost folosită de primăria Severin pentru a cumpăra păcură. Totodată, Guvernul a scos păcură veche din fondul de rezervă, fiind vorba de un împrumut cu dobândă, o dobândă care este mai mare decât cea bancară, iar acești bani urmează să fie plătiți de severineni, începând cu luna noiembrie. Drept urmare am depus un amendament la Comisia de Industrii și Servicii, unde sunt vicepreședinte, pentru modificarea acestui OUG, ca transferul de păcură să fie cu titlu gratuit, nu cu bani și dobândă cum este acum. Ca amendamentul să fie adoptat este nevoie și de voința Guvernului PSD&ALDE. Pe viitor, voi interpela Guvernul pentru a mă asigura că severinenii nu vor rămâne fără căldură și, totodată, voi încerca să îi conving pe colegii parlamentari, în comisie și în plen, să adopte amendamentul propus de mine”, se mai arată în raport.

 

 

Articolul precedentMEHEDINȚIUL SUB TEROAREA PESTEI PORCINE AFRICANE
Articolul următorIncendiu puternic într-o garsonieră din Turnu Severin. 30 de persoane evacuate din bloc