VIDEO Un taximetrist băut a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate pe o stradă din Severin, apoi a fugit

Un taximetrist băut a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate în Drobeta Turnu Severin, apoi a fugit de la locul accidentului. Acesta a fost găsit în scurt timp de oamenii legii și dus la spital pentru recoltare de probe biologice.

Potrivit Poliției Mehedinți, bărbatul, în vârstă de 43 de ani, din Drobeta Turnu Severin, a provocat accidentul în timp ce conducea un autoturism pe strada Cicero, din municipiu.

„Bărbatul în timp ce conducea un autoturism pe strada Cicero din localitate a pierdut controlul direcției de mers și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate și a fugit de la fața locului abandonând autoturismul”, au precizat reprezentanții IPJ Mehedinți.

Accidentul a fost anunțat marți seară la poliție, la ora 19.22 și în 20 de minute a fost identificat de polițiști la 3 distanță de locul producerii incidentului.

A fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0.99 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus pentru recoltare de probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei

Mașina de taxi implicată în accident  nu avea casa pornită, nu a fost anunțat la dispeceratul de taxi că în seara asta funcționează în regim de taxi, iar proprietarul mașinii știa că șoferul este plecat cu ea în afara localității.
Bărbatul s-a ales cu dosar pemal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Articolul precedentPrimăria Turnu Severin a reabilitat capela cimitirului ortodox „Sfântul Gheorghe”
Articolul următorBuzoianul Marcel Ciolacu, președinte interimar al PSD