Polițiștii Biroului de Ordine Publică al Poliţiei municipiului Drobeta Turnu Severin au efectuat zilele trecute semnal regulamentar de oprire unui autoturism condus pe strada Independenţei la intersecţia cu bulevardul Mihai Viteazu, iar conducătorul auto a refuzat să oprească.
Oamenii legii au procedat la urmărirea acestuia, iar după aproximativ 150 de metri, într-o parcare, conducătorul auto a oprit și s-a ascuns într-un cămin subteran.
“Din verificările effectuate polițiștii au stabilit că este vorba despre un tânăr de 18 ani, care nu posedă permis de conducere. Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negative”, a precizat Nicolae Lohon, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinți.
Tânărul s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.