Astăzi cer variabil în estul şi sud-estul teritoriului, iar în rest vor fi înnorări, mai accentuate în sud-vest, unde şi valorile termice diurne se vor situa sub mediile multianuale.

Sunt anunțate și averse, însoţite de descărcãri electrice local în zonele montane, în Oltenia şi Crişana şi pe arii mai restrânse în Banat, Maramureş, Transilvania şi Muntenia.

Izolat cantitãţile de apă vor mai depăşi 15…20 l/mp.

Vântul va sufla slab şi moderat, pe spaţii mici cu uşoare intensificãri pe litoral şi în sudul Banatului, iar de scurtă durată şi în timpul ploilor.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse în marea lor majoritate între 19 şi 26 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 şi 16 grade.

Valori mai scăzute, până spre 4 grade, vor fi în depresiunile intramontane, conform ANM.

Articolul precedentOra 21:00, o nouă ediție explozivă a emisiunii Culisele Statului Paralel. Liviu Dragnea dă lovitura fatală păpușarilor cu grade
Articolul următorDublă sărbătoare pentru creștinii ortodocși. Este Duminica Rusaliilor, dar și Duminica Părinților și Copiilor