Locuitorii comunei Șimian au reacționat imediat după aflarea știrii că primarul Constantin Trușcă a fost sancționat în ședința Comitetului Executiv al PSD Mehedinți, care a avut loc vineri, 18 ianuarie, la Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta Turnu Severin.

Pe Facebook, zeci de persoane își exprimă deschis susținerea și spun că vor fi alături de primarul Șimianului, indiferent de ce decizie va lua în viitor. De asemenea, aceștia critică hotărârea luată de PSD Mehedinți, pe care o consideră injustă.

„Ñu contează culoarea polítică, contează sa fii om….mult succes în continuare domnule Primar!!!!”, scrie Adrian Dinuț. „Susținem omul Constantin Trușcă indiferent de culoarea politică. Respect domnule primar”, spune altcineva.

„Excluderea celui mai capabil om din PSD Mehedinți, primarul Constantin Trușcă și păstrarea în organizație a celor care te vând la primul colț o să se răsfrângă asupra partidului la alegerile următoare. Rușine PSD Mehedinți!”, scrie Delia Croitoru.

„PSD-ul nu are nevoie de oamenii capabili și care au un cuvânt de spus sunt alături de dumneavoastră domn primar ConstantinTrușcă”, spune Zăman Mirel.

Constantin Trușcă și alți doi primari social-democrați au fost demiși vineri din funcțiile de președinți ai organizațiilor locale din comunele în care sunt primari, prin votul celor peste 100 de membri PSD prezenți în sală. PSD Mehedinți nu a explicat motivele concrete care au dus la această sancțiune.

Articolul precedentTrei primari PSD sancționați în ședința Comitetului Executiv al PSD Mehedinți
Articolul următorDemisie în bloc în sânul organizației PSD Bâcleș