Polițiști din cadrul Postului de Poliție Padeș, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, respectiv supravegherea, îndrumarea și controlul traficului rutier, pe DN 67 D Apa Neagră, au depistat un bărbat, de 42 de ani, din comuna Broșteni, județul Mehedinți, în timp ce conducea un autoturism, în care se mai afla, ca pasager, un alt bărbat, de 51 de ani, din orașul Baia de Aramă, județul Mehedinți, ambii posesori de arme de vânătoare, deținute legal.
Cei doi aveau asupra lor armele de vânătoare, prezentând pentru control o autorizație de vânătore colectivă, emisă la data de 3 august a.c., de către A.J.V.P.S. Gorj, pentru un mistreț și un șacal.
În urma controlului efectuat asupra bărbatului de 51 de ani, au fost găsite 6 cartușe calibrul 12 mm., dintre care 4 erau confecționate artizanal, având alice cu diametrul mai mare de 5 mm. De asemenea s-a constatat că celălalt bărbat nu deținea talon de asigurare valabil, când a participat la vânătoare în baza aceleiași autorizații.
În cauză s-a întocmit s dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și vânătoarea practicată fără poliță de asigurare pentru accidente și răspundere civilă, în legătură cu calitatea de vânător.