Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți au continuat activitățile de prevenire și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă.

Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști locali și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții de control au desfășurat activități de verificare privind respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.

Au fost derulate activități de verificare atât în mediul urban cât și rural. Au fost verificate 1000 de persoane și peste 45 societăți comerciale.

Au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

În trafic au fost verificate peste 100 de mijloace de transport persoane.

 

Sursa: Realitatea de Mehedinti

Articolul precedentVERIFICĂRI la Spitalul din Găești: DSP a sistat „vacccinările la liber” împotriva COVID-19
Articolul următorSchimbarea prefecților și a subprefecților, pe masa Guvernului Cîțu