România va continua să ofere Republicii Moldova sprijin strategic pe toate planurile, a transmis, marţi, preşedintele Klaus Iohannis, cu ocazia Zilei Independenţei ţării vecine, adăugând că acest stat face parte din „marea familie europeană”.

„Transmit felicitări cetăţenilor Republicii Moldova cu prilejul Zilei Independenţei! Sunteţi parte a marii familii europene, iar continuarea eforturilor actuale va transforma aderarea la Uniunea Europeană într-un obiectiv îndeplinit. România va continua să ofere Republicii Moldova sprijin strategic pe toate planurile”, a scris şeful statului român, pe platforma X.

Ziua Independenţei este ziua naţională a Republicii Moldova, fiind sărbătorită adoptarea Declaraţiei de Independenţă faţă de Uniunea Sovietică în 1991. Cu această ocazie, preşedintele Maia Sandu a distribuit, pe pagina sa oficială de Facebook, un mesaj video realizat special.

AGERPRES

Articolul precedentPENSIILE SUB 3000 DE LEI NU SE MAI IMPOZITEAZĂ. ANUNȚUL FĂCUT ÎN PREMIERĂ LA REALITATEA PLUS DE MINISTRUL MUNCII. MĂSURA SE APLICĂ ȘI PENTRU MILITARI
Articolul următorMODI A DISCUTAT CU BIDEN DUPĂ VIZITA SA ÎN UCRAINA