13 școli din Mehedinți au datorii de circa 190.000 de lei la încălzire

Un număr de 13 școli din județul Mehedinți au acumulat datorii la facturile de încălzire. Suma totală datorată de aceste școli este de 189.437 de lei. Cu toate acestea, elevii acestor școli au în continuare căldură, urmând ca primăriile să ajute la plata debitelor.

Nu mai puțin de 13 unității școlare din județul Mehedinți restanțe la plata facturilor de încălzire. este vorba de școlile din comunele Burila Mare, Butoiești, Căzănești, Corcova, Corlățel, Ilovăț, Isverna, Stângăceaua, Vânători, Braniștea, Bala, Poroina Mare, precum și de Colegiul Tehnic DIERNA din municipiul Orșova.

Datoriile celor 13 unități de învățământ se ridică la suma de 189.437 de lei. În mediul rural, managerii unităților școlare au achiziționat centrale termice sau au reparat sobele, pentru a nu perturba procesul educațional.

„Pentru a rezolva această problemă, am înaintat către Consiliul Județean Mehedinți ca la următoarea rectificare de buget să aibă în vedere ca, la primăriile de pe raza cărora sunt aceste școli, să se aloce sumele necesare, astfel încât acea cofinanțare pe care orice primărie o poate face pentru unitățile școlare să poată permite buna funcționare a unităților respective”, a declarat inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți, Dana Trancotă (video deasupra!).

Articolul precedentA fost aprobat un proiect pilot privind încălzirea municipiului Drobeta Turnu Severin
Articolul următorPRIMARUL CEL MAI PESEDIST DIN MEHEDINȚI FACE CAMPANIE PENTRU IOHANNIS