SE REINTRODUCE CURSA CU VAPORUL ÎNTRE SEVERIN ȘI KLADOVO

După trei decenii în care cursele cu vaporașul între Severin și Kladovo dispăruseră cu desăvârșire, cursa se reintroduce, începând de joi, 20 iunie 2019. Tradiția micului trafic de frontieră și a curselor cu vaporul vor ajuta turiștii să ajungă în țara vecină în circa 20 de minute.

Primarii din Severin și Kladovo parafează înțelegerea:

Era o verme când micul trafic de frontieră între românii din Severin și sârbii de la Kladovo era ceva obișnuit pentru toată lumea. Mai ales că transportul se făcea foarte rapid, în maxim 20 de minute, cu vaporul. Practic, micul oraș sârbesc de pe malul drept al fluviului se află chiar în dreptul municipiului Drobeta Turnu Severin, iar trecerea cu vaporul durează foarte puțin. Mai mult, prețul va fi unul convenabil, iar vaporul dispune de circa 160 de locuri, de un restaurant cu specific sârbesc și va fi dotat și cu un magazine duty-free.
Reînvierea tradiției a fost posibilă ca urmare a demersurilor făcute de primarul Marius Screciu, pe lângă autoritățile locale din Kladovo și înțelegerilor bilaterale. Transportul va fi asigurat de nava HORIZONT, ce aparține unei companii sârbe cu experiență și afaceri în domeniul turismului danubian. Cursele Kladovo – Severin vor începe de joi, 20 iunie 2019 și, pentru câteva zile, transportul tur – retur va fi gratuit. Abia după aceea, cursa va fi taxată cu circa 6 euro de persoană dus- întors.
Articolul precedentPercheziții la persoane bănuite de comiterea mai multor infracțiuni
Articolul următorPolițiștii caută o minoră dispărută de la domiciliu