Oamenii legii au efectuat 19 percheziții domiciliare, au pus în aplicare 5 mandate de aducere și au aplicat 167 de sancțiuni în urma unei razii.
Peste 260 de polițiști de la ordine publică, investigare a criminalităţii economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, investigații criminale și luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale au fost angrenați într-o razie, în județul Mehedinți.
”Activitățile complexe ale polițiștilor au vizat infracțiuni de furt, de evaziune fiscal, contrabandă cu produse accizabile, infracțiuni la regimul armelor și munițiilor, infracțiuni la regimul rutier, punerea în aplicare a unor mandate de executarea a pedepsei cu închisoarea”, a precizat Andreea Rădoi, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinți.
În cadrul acestor activități au fost controlate 48 de societăți comerciale și au fost legitimate 650 persoane, fiind aplicate 167 sancțiuni contravenționale, în valoare de 62.860 lei.