În data de 31 octombrie a.c., la ora 01:50, o femeie de 29 ani, din comuna Burila Mare, judeţul Mehedinți, a condus un autoturism pe bulevardul Revoluției, din municipiu, iar în dreptul Școlii Gimnaziale nr. 14 a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, ce se afla staționat.
În urma impactului autoturismul staționat a ricoșat și a avariat alte două autoturisme, de asemenea, staționate.
Conducătoarea auto fost testată cu aparatul etilotest rezultând o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care, a fost condusă la Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe