Polițiștii Secției de Poliție Rurală Izvorul Bârzii au fost sesizați prin 112 de o femeie de 74 ani, din comuna mehedințeană Breznița Ocol, despre faptul că în jurul orei 19.00, un bărbat a fost lovit de o altă persoană.

La fața locului polițiștii au stabilit că un bărbat de 50 ani, din Breznița Ocol, aflat la locuința unui vecin de 46 ani, din aceeași localitate și pe fondul consumului de alcool, între cei doi au avut loc discuții contradictorii, iar ulterior, la părăsirea domiciliului, acesta din urmă l-a agresat pe vecinul său.

Bărbatul de 50 de ani a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Județean Drobeta Turnu Severin, dar acesta nu a dorit să formuleze plângere pentru infracțiunea de lovire.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinți, Nicolae Lohon, spune că în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violențe.

Articolul precedentMINISTRUL APELOR ȘI PĂDURILOR PROMITE BANI ÎN ZONELE CALAMITATE DIN MEHEDINTI (video)
Articolul următorPRIMĂRIA SEVERIN SE IMPLICĂ ÎN „VIA TRANSILVANICA”