Polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Drobeta Turnu Severin au organizat în data de 16 octombrie o acțiune pentru prevenirea și combaterea comerțului neautorizat cu produse accizabile, ocazie cu care, într-un autoturism parcat pe Aleea Constructorilor din municipiu, au descoperit, depozitate, un număr de 33.800 de țigarete netimbrate.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 ţigarete. Cercetările continuă, urmând ca la definitivarea acestora să se propună soluţia corespunzătoare.