DEZINTERES PENTRU PAJIȘTI, ÎN MEHEDINȚI

Mai mult de jumătate din reprezentanții unităților administrativ teritoriale, au ignorat în totalitate obligativitatea legală de a amenaja și conserva pajiștile. Legea prevede obligativitatea acestor amenajări, dar numai 28 din cele 66 de administrații locale s-au conformat până în prezent.

Legea privind administrarea și exploatarea pajiștilor permanente obligă deținătorii de pășuni de pe raza fiecărei unități administrative teritoriale să amenajeze aceste pajiști, pentru o dezvoltare durabilă, dar și pentru a respecta angajamentele europene în domeniul acestei dezvoltări durabile. În Mehedinți, doar 28 din cele 66 de unități administrative tertoriale s-au conformat și au depus decumentele pentru plată. Considerând că mulți dintre reprezentanții administrației publice locale nu cunosc așa cum trebuie legislația în domeniu, prefectul de Mehedinți a convocat o ședință în care s-au prezentat toate obligațiile ce revin conform legii.

Legislația este destul de permisivă și vine în sprijinul primarilor, care pot închiria sau concesiona pajiștile pentru exploatare, dar respectând efectuarea tuturor studiilor și conservarea acestor amenajări. Sumele necesare amenajărilor vin de la bugetul de stat, dar trebuie depusă o documentație în acest sens.

Pe de o parte, legislația nu este în acest moment foarte bine cunoscută și, cel mai probabil, de aceea nici nu se respectă. Pe de altă parte, există și cazuri în care se dorește deliberat ca evidența acestor pășuni să rămână incertă, deoarece multe astfel de terenuri au o cu totul altă destinație.

Articolul precedentDEPUTAT PNL, ACUZAȚII GRAVE LA ADRESA MEHEDINȚI GAZ ȘI OTTO GAZ: „FURĂ GAZE DIN REȚEAUA TRANSGAZ!”
Articolul următorVienna Classic Christmas la Palatul Culturii “Teodor Costescu”