GABRIEL OPREA: „AU VENIT LA NOI PESTE 50 DE MII DE ROMÂNI PATRIOȚI, MILITARI, POLIȚIȘTI, POMPIERI, JANDARMI” (vezi VIDEO!)

Fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea, a poposit și la Severin, în periplul său electoral pentru alegerile europarlamentare. Oprea a reamintit, printre altele, cât de „prigonit” a fost cu ani în urmă când, în opinia sa, a plecat de la guvernare „odată cu Ponta”. Generalul a mai recunoscut că UNPR-ul său a scăzut de la 500 de mii de membrii de altă dată la mult mai puțin, dar s-a declarat fericit că are doi vectori de imagine în persoana generalilor Ilie Năstase și Anghel Iordănescu. Cât despre obiectivele politice, acestea sunt clare: Vrea 10 la sută la alegerile locale și parlamentare și vrea din nou în Parlamentul României.

„Am revenit înapoi la partid, la cererea colegilor” – așa și-a motivat Gabriel Oprea efortul politic de restaurare a UNPR. Oprea mai spune că și-a dat demisia din politică, urmând exemplul lui Victor Ponta, de care i-a părut foarte rău atunci când atât fostul premier cât și mama lui au fost chemați la DNA. Mai mult, acesta spune că așa a trebuit atunci să plece de la guvernare.

„Mi-am dat demisia și eu odată cu el (n.r.: Victor Ponta), și din vicepremier, și din președinte de partid, și din senator, chiar dacă s-a dat un vot favorabil pentru mine. Partidul a intrat într-o degringoladă. Am revenit la partid la cererea colegilor, între timp s-a dat o decizie definitivă a ÎCCJ că acel accident nu avea nicio legătură cu atribuțiile mele funcționale, era o perioadă grea atunci și trebuia să plecăm de la guvernare. Victor Ponta a fost primul premier chemat la DNA, au chemat-o și pe mama lui, în fine înțelegem jocul politic, important este că ne reorganizăm și vreau să ajungem acolo unde am fost, la peste 10 la sută. Avem doi vectori foarte buni pentru europarlamentare, generalii Ilie Năstase și Anghel Iordănescu. Au venit în ultimul timp la noi peste 50 de mii de români patrioți, militari ,polițiști, pompieri, jandarmi. Vrem să trimitem la Bruxelles români patrioți, obiectivul strategic este să luăm peste 10 la sută la alegerile locale și parlamentare și să intrăm în Parlament”, a declarat generalul Gabriel Oprea, la Severin.

Articolul precedentControale în biserici, înainte de Paște
Articolul următorÎn centrul Severinului s-a deschis Târgul de Paște