Incendiu la o casă de locuit din localitatea Iablanița, comuna Pădina Mare.

A fost nevoie de intervenția a două echipaje de pompieri din cadrul Stației Vânju Mare, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de un scurtcircuit electric, produs de un conductor electric defect sau neizolat corespunzător.

La sosirea pompierilor incendiul se manifesta în interiorul a trei camere ale casei de locuit, construită din chirpici, dar și la acoperișul aferent acestora, pe o suprafață de aproximativ 80 mp. 

„Pompierii au localizat și stins incendiul în limitele găsite, reușind să împiedice propagarea flăcărilor la o altă cameră a locuinței și acoperișul aferent acesteia, precum și la un autoturism aflat în apropiere. Totodată, au înlăturat riscul producerii unei explozii prin evacuarea a două butelii aflate în interior. La intervenție a participat și un voluntar din cadrul S.V.S.U. Pădina Mare.”-  ISU Mehedinți.

 

Sursa: Realitatea de Mehedinti

Articolul precedentMuniție descoperită de către cetățeni
Articolul următorGuvernul a adoptat OUG pe energie. Virgil Popescu: „Scade plafonul de la 1 leu pe kW, la 80 de bani pe kW”