Alegerile de duminică, 27 septembrie, sunt o șansă pentru comunitățile din județul Mehedinți ținute în sărăcie și subdezvoltare de administrația PSD, ani și ani de zile. Mehedințenii trebuie să elibereze comunitățile locale de PSD-iști și să aleagă oameni care vor dezvolta și vor crește nivelul de trai al fiecărui cetățean.

Pentru că în acest moment, din păcate, Mehedințiul este un județ de mâna a doua, în ciuda potențialului enorm pe care îl are. Un potențial irosit până acum de administrațiile PSD, de președintele Consiliului Județean – Aladin Georgescu, de edilul Severinului – Marius Screciu și alți ”iluștri anonimi”, care nu au putut să influențeze pozitiv soarta comunităților pe care le conduc.

În ciuda rezultatelor obținute de PSD Mehedinți la diversele alegeri electorale, cei de la nivel central, inclusiv pe vremea Guvernelor PSD, nu și-au aplecat atenția și asupra dezvoltării județului Mehedinți. Ce ne spune asta? Că nu a auzit mai nimeni de Aladin Georgescu, deși președintele social democraților mehedințeni a tot încercat să se laude cu asta.

Așa că, viitorul județului Mehedinți va fi decis la vot, duminică. Vom putea construi noul Mehedinți, care să ajungă în primul rând, printr-un vot acordat echipei PNL, domnului Daniel Cîrjan și domnului Cristinel Pavel. Pentru că un parteneriat între președintele Consiliului Județean, primari, ministrul mehedințean al Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – Virgil – Daniel Popescu înseamnă șansa de a dezvolta proiecte pentru bunăstarea județului.

Pe 27 septembrie veți decide: PNL sau PSD. Este o alegere simplă, dar fundamentală pentru viața și viitorul nostru. Vrem și noi, mehedințenii să avem condițiile de trai, oportunitățile de joburi, de business și de distracție din atâtea alte localități cu administrație liberală. Dacă la ei se poate și la noi se poate. La ei totul a început cu un vot pe care l-au dat în 2004, în 2008, în 2012 sau chiar în 2016. De votul de duminică al fiecăruia dintre noi depinde șansa noastră de a ieși din stagnare. Votați echipa PNL, votați săgeata de pe toate cele 4 buletine de vot.

Imagine

Sursa: Realitatea de Mehedinti