Astăzi, de 24 ianuarie – Unirea Principatelor Române, Palatul Culturii ”Teodor Costescu” din Drobeta Turnu Severin organizează mai multe activități, prin care se doreşte punerea în valoare a acestor momente istorice deosebite care au dus la întregirea neamului românesc.
Vineri, la Palatul Culturii „Teodor Costescu”, începând cu orele 16.30, în ”Sala Mehedinţeană”, va avea loc evenimentul „Micul Român, Mica Unire”, iar de la orele 17.30, în sala „Virgil Ogăşanu” va avea loc spectacolul folcloric „Hai să dăm mână cu mână, cei cu inima română”. În cadrul acestui spectacol corul „Kinonia” al Episcopiei Severinului şi Strehaiei va evolua alături de orchestra „Lăutarii Mehedinţiului” a Palatului Culturii cu un repertoriu de cântece patriotice.
Evenimentul este organizat de Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin în colaborare cu Palatul Culturii „Teodor Costescu” şi Episcopia Severinului şi Strehaiei.
De la ora 18.00, pe esplanada din faţa Teatrului, severinenii sunt invitaţi să se prindă în hora unirii.