Alpii fără zăpadă, o imagine total neobișnuită pentru această perioadă a anului. În sudul și nordul Alpilor a nins pe versanți la peste 2.200 de metri, dar zăpada lipsește aproape total la altitudini mai joase din nordul Alpilor și de-a lungul Pirineilor.
Munți acoperiți de iarbă verde și nu de zăpadă, așa cum se întâmpla în anii trecuți, în Innsbruck în Austria sau Villars-Sur-Ollon și Crans-Montana în Elveția și Lenggries din Germania.
Absența aproape totală a zăpezii provoacă îngrijorări cu privire la impactul schimbărilor climatice asupra evoluției temperaturilor anormale acestei perioade, semnalează Euronews care a prezentat imagini din Franța sau Polonia și multe zone ale Europei, în care maximele zilnice de două cifre din ultimele zile au goat mai mult decât 10 grade Celsius.
MeteoSuisse, serviciul de meteorologie din Elveția, a înregistrat unele dintre cele mai ridicate temperaturi din toate timpurile în această perioadă a anului.
O stație meteo din Delemont, aflată la granița cu Franța, a atins o temperatură medie zilnică record de 18,1 grade Celsius în prima zi a anului.
„Această trecere spre noul an aproape că te face să uiți că ești în mijlocul iernii”, au scris meteorologii elvețieni pe blogul serviciului meteo.
Anul 2022 a fost cel mai călduros an înregistrat atât în Elveția, cât și în Franța. Organizația Meteorologică Mondială a Națiunilor Unite a afirmat că ultimii opt ani au fost cei mai călduroși înregistrați vreodată. Temperatura globală a anului anterior va fi făcută publică la mijlocul acestei luni.
Oamenii de știință spun că temperaturile anormal de ridicate sunt cauzate de schimbările climatice provocate de acțiunile umane și că evenimentele meteorologice extreme vor deveni mai frecvente, mai intense și mai lungi, în cazul in care guvernele și oamenii nu vor reduce drastic emisiile de carbon.