UPDATE 13,30: Audierile în cazul agresorului de la Dârvari s-au încheiat, acesta urmând să fie prezentat instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă penttru tentativă la infracțiunea de omor calificat. Bărbatul le-a spus anchetatorilor că nu a avut intenția să arunce motorină pe adolescentă, că nu își explică motivul pentru care a comis fapta și că regretă cele petrecute. Acesta a fost eliberat condiționat din penitenciar în urmă cu aproximativ un an, unde avusese de ispășit o pedeapsă pentru omor.

Știrea inițială:

Un bărbat de 45 de ani din Mehedinți a dat dovadă de o cruzime fără margini, după ce a incendiat o tânără de 17 ani. Fapta s-a petrecut azi-noapte, în jurul orei 12,30, în localitatea Dârvari.

Adolescenta se afla în casă, cu bunica sa, când individul a aruncat cu motorină peste ea și apoi i-a dat foc. Nu se cunosc deocamdată motivele pentru care agresorul a recurs la această faptă, dar cert este că acesta se cunoștea cu tatăl său, pe care l-a trimis la muncă în Olanda.

Tatăl tinerei este despărțit de soție, iar adolescenta era în custodia tatălui.

Fata a ajuns în stare gravă, cu arsuri pe o suprafață mare a corpului, la Spitalul Județean de Urgențe din Drobeta Turnu Severin, dar acum medicii așteaptă un elicopter SMURD pentru a o transporta la un spital din București.

Bărbatul a fost prins de polițiști, iar acum este în anchetă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Județean Mehedinți, sub acuzația de tentativă de omor. Agresorul a ieșit din penitenciar anul trecut. 

Sursa: Realitatea de Mehedinti

Articolul precedent27 de cadre medicale confirmate pozitiv cu COVID-19
Articolul următorZona de nord a județului Mehedinți sub avertizare meteorologică de Cod Portocaliu