Polițiștii din Drobeta Turnu Severin au depistat, luni noaptea, un bărbat în vârstă de 38 de ani, din municipiu, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Orly, după ce consumase băuturi alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentrație de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A fost condus ulterior la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, autoturismul în cauză i-a fost încredinţat pentru a fi condus pe drumurile publice de o femeie de 39 de ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin deși aceasta cunoştea faptul că bărbatul se află sub influența băuturilor alcoolice.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe și încredințarea unui auto pentru a fi condus, unei persoane despre care se cunoaşte că se află sub influența băuturilor alcoolice.

Iar marți, Polițiștii din cadrul Postului Tîmna au depistat un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Severin în timp ce conducea o autoutilitară, pe DN 6, după ce a consumat băuturi alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 1.00  mg/l alcool pur în aerul expirat.

A fost condus la o unitate medicală unde a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz prelevare probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. 

Sursa: Realitatea de Mehedinti

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 73. Alegerile, motiv de sărbătoare la români
Articolul următorPNL are soluții pentru rezolvarea problemei încălzirii, la Severin! Investiții masive în Mehedinți