Pompierii mehedințeni au intervenit weekendul trecut pentru stingerea a 16 incendii și căutarea unei persoane rătăcite.

38 persoane care au solicitat ajutorul, apelând numărul unic de urgenţă 112. 

Cele 16 incendii stinse de pompierii mehedințeni au izbucnit la vegetaţie uscată și au cuprins peste 180 de hectare de teren în Bala, Breznița Ocol (2), Cocorova, Devesel, Dumbrava, Husnicioara, Isverna, Malovăț(2), Strehaia(4), Șovarna și Voloiac, ca urmare a nerespectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor de către cetățeni.

Pentru a preveni izbucnirea unor incendii, ca urmare a folosirii focului deschis pentru igienizare ISU Mehedinți reamintește cetăţenilor ca arderea să se execute:
–  în condiţii meteorologice fără vânt;
–  numai pe timp de zi, sub supraveghere permanentă;
–  în zone, care să nu permită propagarea focului la fondul forestier sau construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice şi de comunicaţii.

Iar cetăţenii să dispună de mijloace şi materiale pentru stingerea eventualelor incendii și să nu părăsească locul arderii înainte de stingerea completă a focarelor. 

Arderea resturilor vegetale, a deşeurilor şi altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc deschis – emis de Primărie, cu avizul Gărzii de Mediu, şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, precum şi amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda de la 1.000 la 2500 lei.

Sursa: Realitatea de Mehedinti

Articolul precedentPrefecturile din toată țara intră în grevă
Articolul următorCum se circulă pe autostrăzile din țară în această dimineață