Prefectul Cristinel Pavel și viceprimarul Daniel Cîrjan au verificat stadiul lucrărilor care se efectuează pe bulevardul Tudor Vladimirescu, în zona sensului giratoriu de la RAR.
”Am vrut să verific personal stadiul lucrărilor la acest proiect de reabilitare a bulevardului Tudor Vladimirescu, o cale rutieră importantă din municipiul nostru. Totodată, am vrut să mă asigur că firma de construcții se încadrează în graficul de execuție pe care și l-a asumat, având în vedere că este un proiect finanțat de Guvernul României, prin Programul Național de Dezvoltare Locală nr. 1”, a declarat prefectul Cristinel Pavel.
”Vremea bună a permis reluarea lucrărilor de către constructor la sensul giratoriu de pe Calea Craiovei, în această zonă rămânând de reabilitat tronsonul până la sensul giratoriu de la centura Severinului, inclusiv consolidarea podului care s-a deteriorat. Pe Calea Timișoarei trebuie turnat al doilea strat de asfalt între sensul giratoriu de la Podul lui Traian și strandul municipal. Bulevardul Tudor Vladimirescu este cea mai importantă arteră de circulație din municipiul Drobeta Turnu Severin și este extrem de important să fie dată în folosință la termen”, a spus la rândul său viceprimarul Daniel Cîrjan.
Constructorul efectuează lucrări de îmbrăcare a străzilor, lucrări de arhitectură peisagistică a spațiilor verzi, lucrări de reparare a drumurilor, lucrări de îmbrăcare a trotuarelor. Suprafața totală afectată de lucrările tratate în proiectul ,,Reabilitare bulevard Tudor Vladimirescu” în municipiul Drobeta Turnu Severin este de 221.688 mp și include suprafața carasobilă supusă reabilitării, suprafața trotuarelor, a rigolelor și a amenajării peisagistice. Bulevardul propus pentru reabilitare are lungimea totală de 8.374,52 ml. Termenul de finalizare a lucrărilor este 31.12.2020.